Valeriu Stancu este unul dintre poetii ieseni cunoscuti, gratie traducerilor sale, in multe tari ale lumii. Criticul Ioan Holban spunea despre o ipostaza a poeziei acestuia vazuta ca o "cale a regasirii divinitatii, alternativa la spatiul devitalizat". O definitie a poeziei dintotdeauna. Volumul Mantuirea prin necredinta include poeme scrise in ani diferiti dar reluand aceeasi tema pe care ne-am obisnuit s-o definim prin Psalmii arghezieni: versiunea poetica, implicit apocrifa a Credintei.

Poemele lui Valeriu Stancu din acest grupaj de motive cristice (nu de subiecte crestine, cum s-ar crede, ci anume de texte in care apar motivele credintei in Hristos) pot fi puse sub semnul acestei declaratii cu valoare de moto: "Dumnezeul la care ne inchinam/ ni l-am faurit fiecare / dupa chipul si asemanarea noastra". Ele explica nu doar un crez poetic, ci si un principiu general al credintei de orice natura.

In ultima instanta, poezia e un act umanist prin definitie. Subiectiva, egocentrista, ea vorbeste, mai mult decat orice alt gen (nu doar literar, ci si artistic), despre sine, despre lumea interioara, care, odata exprimata, devine un univers, un bun pentru toti. Consecutiv, dintr-un pur act narcisiac iese o expresie prin excelenta altruista, o lume daruita lumii: "Hai naste-ma, Doamne,/ E iarna, pustiu,/ Rod vifori din mituri divine.../ Hai naste-ma, Doamne,/ Colinda sa-mi fiu/ Ca steaua pornit-a spre mine!".

Volumul se adreseaza tuturor iubitorilor de poezie romana contemporana.