- Bine, zic, hai sa-ti dau pe cineva la telefon, si-l sun pe amicul Amran, pretenarul de la magazinul de cantare personale, ala de-acum cateva pagini.

- Amran, pupa-te-as pe turban, spune-i baiatului asta ca am un cantar de la firma la care lucrez, vreau sa-i fac calibrare, iar cineva mi-a zis ca aici e institut metrologic sau ceva asemanator.

- Ia, da la mine, mai! se auzi Amran binevoitor si am intins telefonul patratului uman. Asta a incremenit cu el la ureche un minut fara sa miste or sa zica ceva, a spus "OK!" si mi-a dat telefonul. Il opreste pe unul care trecea aleatoriu si prin fata noastra si-i zice aluia ceva de genul "Hara-hara, bara-buru, spic inglis?". Trecatorul nevinovat se uita uimit si raspunse ceva ce aducea clar a negatie pe limba lor.

- Hara-bara-hara? continua patratul de la masa.

- Bara-huruuu, a-haaa! OK! zice trecatorul si ma trase dupa el pe un hol de la parter, de abia am avut timp sa multumesc malacului binefacator.

Cartea lui Adrian Voicu, Povestiri din aeroport si de pe langa, este ca un stup in care cuvintele poarta, ca niste albine neobosite, nectarul unui umor inteligent si luminos. Viata de zi cu zi a autorului devine puls de viata si purtatoare a unor situatii neasteptate, deschizand usa unor personaje amuzante si simpatice. Nu exista nimic jignitor, nicio deriziune malitioasa la acest scriitor care foloseste bucuria de a trai drept material pentru a creiona portrete pline de o umanitate clovneasca si plina de duiosie. Pe scena vesela a locului sau de munca se joaca deseori comedii deochiate din viata cotidiana, din viata curenta, deseori provocate de autorul insusi, caruia i se potrivesc atat de bine rolurile de regizor si de actor comic. Ii simtim cu placere prezenta in spatele fiecarei pagini pe care o intoarcem, reclamand de fiecare data cateva picaturi in plus din acest elixir literar care face atat de mult bine in vremurile cenusii pe care le traim in zilele noastre.
Dan Burcea, critic literar