Instincte canibalice

Avem de-a face aici cu asumarea unui personaj. Chiar daca s-au mai jucat roluri in istoria poeziei de pana acum, chiar daca mai exista, pe alocuri, cazuri in care nu se suprapun intocmai autorul cu eul liric (sau cu naratorul, pentru ca exista aici un narator care e si actorul principal al evenimentelor), cred ca nimeni nu a facut acest lucru atat de programatic si metodic cum il face Liviu Ofileanu, asumandu-si identitatea scriitorului mexican criminal in serie Jose Luis Calva Zepeda, poreclit de presa el poeta canibal. Relatia cu iubita lui, Alejandra, una dintre femeile care au sfarsit ciopartite de el, e descrisa in aceste poeme care reprezinta o atenta documentare a imaginarului autorului, altoita pe faptele si detaliile vietii scriitorului mexican canibal, care si-a pus capat zilelor in 2007, spanzurandu-se in celula cu cureaua si lasand in urma un roman neterminat, din titlul caruia isi ia inspiratia aceasta carte: „Instincte canibalice sau 12 zile”. Cand apar intrigile… cand se reintorc evocarile… cand pasiunea se preschimba in furie… cand razbunarea se transforma in obsesie… ies la iveala instinctele canibalice, scrie Calva Zepeda, iar Liviu Ofileanu nu se grabeste sa-l condamne, ci se grabeste sa-l inteleaga, aflandu-se, din acest punct de vedere, sub zodia unui Dostoievski sau a unui Truman Capote. Avem in fata un volum de poezie construit pe un schelet epic, cu subiect real si asumat: poemele se leaga si converg spre un deznodamant, fara a fi insa doar bucati dintr-un lung poem in proza, pentru ca autorul introduce tot felul de digresiuni si mici escapade lirice asumate cu cinism, care il salveaza de la un prozaism in exces, creand, in acelasi timp, un efect puternic prin contrastul dintre narare si expresia poetica. Asadar, poezie bazata pe crime reale, un poet matur in expresie si o carte revolutionara pentru ceea ce inseamna subiect in poezia romana.* Mihai Curtean