Infinitul

De numele Etei Boeriu se leaga o intreaga istorie a traducerilor. Giovanni Boccaccio, Cesare Pavese, Francesco Petrarca sau Michelangelo Buonarroti sunt doar cativa dintre autorii accesibili publicului roman datorita acesteia. Aportul traductologic ii este recunoscut si peste hotare, astfel ca in anul 1970 scriitoarea primeste Medalia de Aur a orasului Florenta pentru traducerea lui Dante.

Eta Boeriu l-a tradus si pe Giacomo Leopardi in anul 1981.

In opera leopardina, compusa din eseuri, canturi, studii filologice si insemnari, poezia Infinitul ocupa un loc aparte. In acest context, Editura Signatura a decis publicarea poemului in varianta ilustrata de Marco Soma.

Poemul Infinitul are o structura deosebita, fiind compus din cincisprezece endecasilabe albe, adica din cincisprezece versuri formate din unsprezece silabe, fara rima. Iar formatului aparte ii este subsumat un continut ermetic, explicitat intr-o nota finala de Daniele Aristarco.

Potrivit lui Giacomo Leopardi, „infinitul” ca notiune nu poate fi cuprins in explicatii elementare, intentia fiind sinonima ingradirii. Acesta poate fi doar intuit, parafrazat sau ghicit din asocieri semantice. Din acest punct de vedere, „infinitul” este deopotriva linia orizontului si tacerea absoluta care produce tulburare. „Infinitul” este prezentul frunzelor care fosnesc, trecutul epocilor uitate ori viitorul caruia ii sunt incredintate versurile acestui poem.

In imensitatea acestui naufragiu, finita de paginile cartii, dar dincolo de spatii reale si imaginate, „infinitul” prinde contur, scapand totodata definirii. Cu toate acestea, el devine perceptibil si receptabil de fiecare individ in parte, deoarece este corespondentul imaginatiei. Infinitul lui Giacomo Leopardi este definitia literaturizata a imaginatiei, ilustrata in mod grandios, in detalii deosebite, de Marco Soma.