Jurnalul unui trasnit

Mircea M. Ionescu, optimistul incurabil, risipitorul de frumuseti, revoltatul resemnat, construieste, cu un farmec aparte, din „iubiri arse si cenusa de necazuri” un „roman-marturisire” in care dezvaluie, cu smerenie si durere, dar si cu masurata ironie, limitele indraznelii, ale incercarilor si ale riscului.

Intr-o permanenta cautare de a se regasi pe sine, ratacitorul in timp si spatiu, avand drept sprijin iubirea care nu l-a tradat si pe care nu a tradat-o niciodata, Limba Romana, si idealul „sa fac, la Bucuresti, America de acasa” in decorul „de vis si cosmar” al unui spatiu/timp ce pare a lucra impotriva noastra, Mircea M. Ionescu, idealistul lucid, reuseste sa ne faca sa intelegem ca efortul de a fi Om este unul continuu, ca putem modela lumea cu mintea noastra atata timp cat pretuim viata si daruim iubire neconditionat. Cultivand o anume seninatate, intr-o lume a dezechilibrelor, diversa si fl uida, autorul ne propune prin aceste marturisiri, in care locuri si personaje se regasesc intr-un carusel ametitor, un adevarat indreptar de viata. Lumea poate fi salvata atata timp cat respecti traditia si regulile transformandu-te din interior. Pentru asta trebuie sa inveti ce este morala, valorile morale, adica mai simplu si direct, cum sa-i iubesti pe ceilalti.