Hoţul interior. Psihologia furtului şi a pierderii

Ce ne indeamna sa ravnim la acele lucruri care nu ne apartin, devenind invidiosi, sau chiar sa ni le insusim uneori, nesocotind, astfel, unul dintre principiile morale esentiale? Avem oare de-a face cu un atribut uman primar, mai mult sau mai putin imblanzit de-a lungul veacurilor?

In mituri si basme, furtul si pierderea sunt prezente ca mecanisme declansatoare ale unor serii de evenimente fatidice sau, din contra, ca germeni ai unei noi stabilitati, superioara celei anterioare. Trecand dincolo de simpla naratiune a acestora, cartea de fata ne dezvaluie, printr-o fina analiza psihologica, aspectele, motivatiile, ratiunile interioare ale hotiei, acelea care scapa adesea privirii moralizatoare, precum si intelesurile ascunse ale pandantului sau, pierderea. Hotul interior este o lectura utila si in acelasi timp placuta pentru psihologi, psihoterapeuti, asistenti sociali, avocati si, totodata, pentru toti aceia care doresc sa inteleaga ratiunile ascunse ale comportamentelor respinse, in general, de societate.

Un mit esential despre hotie este povestea Lanii de Aur. Aceasta legenda are cel putin 3000 de ani si reprezinta o prima ilustrare a furtului unui lucru de pret. [...] Studiind acest mit, vom vedea ca Iason, eroul compromis, se comporta, in parte, ca un adolescent care inca nu s-a maturizat ca barbat, ca un tanar ce considera ca i se cuvinte totul si care nu-si poate recunoaste limitarile. Viitoarea sa sotie, Medeea, isi ucide mai tarziu copiii facuti cu Iason, pentru a evita rusinea pierderii statutului ei si pentru a-si afirma propria idee de justitie in fata nedreptatii lui Iason, pe care ea o resimte ca pe o privatiune. Insa lunga lor poveste mai contine si o alta intrebare: cand hotia opreste brutal procesul de individuare? – Robert Tyminski

Stateam in cabinetul meu de la scoala, cand a intrat o profesoara si mi-a spus: „A facut-o din nou." Am intrebat cine a facut-o din nou, iar ea mi-a replicat: „Kyle. A furat ceva din poseta mea,dar una dintre celelalte profesoare l-a prins dupa aceea, cand incerca sa ascunda ce a luat in ghiozdan." Am intrebat ce furase si mi-a raspuns: „Rujul. La fel ca data trecuta." A continuat: „E un hot de farduri. Din toate lucrurile de furat, el e obsedat de farduri. Macar stim, in sfarsit, cine tot lua rujurile." La vremea aceea, Kyle avea doar 5 ani. – Robert Tyminski Robert Tyminskieste membru al Institutului C.G. Jung din San Francisco si analist jungian, specializat in lucrul cu adulti, adolescenti si copii. De asemenea, este profesor la University of California