The Christian baptism in the biblical, patristic tradition and in the funerary inscriptions
Liviu Petcu
· 2020
36.00 Lei · 2 oferte
Salvează ca:
Salvată ca:
Salvează ca:
Salvată ca:
Cel mai mic preț
Titlu folosit de magazin
Preț
Magazin
The Christian baptism in the biblical, patristic tradition and in the funerary inscriptions
Delfin · În stoc
36.00 Lei
Botezul creștin în tradiția biblică, patristică și în inscripțiile funerare
Libraria Sophia · Fără stoc
Fără stoc
Istoricul prețului
Descriere
Botezul, Mirungerea și Euharistia sunt Tainele inițierii creștine. În secolele primare ale creștinismului, ele erau nedespărțite: catehumenii erau mai întâi botezați, apoi unși cu Sfântul și Marele Mir urmând ca apoi să participe pentru prima dată la „Liturghia credincioșilor”, și să primească cea dintâi Sfântă Împărtășanie. În aceeași ordine se administrează ele până astăzi în Biserica Ortodoxă celor ce sunt primiți în comunitatea ei hristică. Această carte constituie, printre altele, și o invitație la un „reditus ad initium”, o întoarcere la început, la momentul botezului nostru, aceasta pentru a conștientiza botezul ca începutul comuniunii harice pe care Bunul Dumnezeu l-a realizat cu noi. La botez, am făcut o alegere tranşantă: moarte sau viaţă şi, dacă altădată eram înstrăinaţi de Dumnezeu, acum ne-am unit cu El fiind imperios necesar să păstrăm această uniune pentru totdeauna.
Detalii
- Autor
- Liviu Petcu
- Editura
- Doxologia
- Anul publicării
- 2020
- Pagini
- 338