„Pentru Emil Lungeanu poezia este ca o aspiratie adanca a unui arcas in odihna: se retrage in sine insusi pana la marginea fiintei pentru a se lasa patruns/cuprins de realitate si se pastreaza in stare de echilibru fara a izbucni, fara a se des-corda, hranindu-si melancolia ca pe un suport vital ; poezia este ca o incordare existentiala... Versul lui Emil Lungeanu nu sta pe imagine, nici pe muzica – ci pe sculptura, parand adesea iscodit ca sa implineasca economia maxima a materialului verbal in sine... Volumul intreg are rotundul sau, impartiri si distributii de teme, o arhitectura interioara ce face din trecerea de la poem la poem o trecere cu sens – si, in totul, defineste un poet extrem de rafinat, un adevarat privitor de idei din care ne face parte ceremonios, ca o gazda primitoare.” (Nicolae Georgescu) „Instrumentele de bord ale corabierului sunt radarul inteligentei, sentimentele computerizate, codul de libera navigatie pe toate marile poeziei moderne, verbul-harpon, fulgerul domesticit, tunul silentios si binoclul prin care isi priveste cu benefica spaima sinele.” (Pop Simion) „Alcatuita din sonete impecabile, invrastata cu spirite de haiku, cum ar fi spus Nichita Stanescu, ca si din alte poeme de mai larga si libera respiratie... cartea unui poet cu multiple si reale disponibilitati clasicizante si caruia-i sugeram sa persiste in aceasta directie care-l onoreaza in chip stralucit.” (Ion Rosioru)