Fata in rochie vargata

Anul 1942. Helena coboara din trenul de vite pe rampa inghetata de la Auschwitz. Are douazeci si patru de ore ca sa supravietuiasca. Pentru ca este programata sa mearga a doua zi la camera de gazare, nici macar nu i se tatueaza un numar de detinut. In timp ce ninsoarea cade in jurul ei, Helena tremura din toate incheieturile, de frig si de frica, stiind ca a fost condamnata la moarte fara sa aiba nici o vina, fara sa fi comis nici o crima.

Cand un ofiter SS vine la ea si o trage din multime, impreuna cu alte cateva femei, Helena se teme de ce e mai rau. Dar barbatul le informeaza ca este ziua unuia dintre gardieni si le ordona sa cante si sa danseze, ca sa intretina atmosfera.

In cazarma SS, aerul este sufocant, incarcat de fumul gros de tigara si de conversatiile zgomotoase. Dupa ce canta in cinstea sarbatoritului, Franz, acesta vine la ea si ii da o felie de tort pe un servetel – prima oara dupa zile intregi cand tanara primeste ceva de mancare. Gardianul ordona pe loc ca viata Helenei sa fie crutata, schimbandu-i astfel pentru totdeauna soarta.

Urmeaza o poveste de dragoste interzisa, o iubire care ar fi trebuit sa fie imposibila, dar care le salveaza celor doi – si multor altora – vietile, in diverse feluri.