Volumul 81. Descopera Filosofia. Cioran

CIORAN

Filosofia ca meditatie a nefericirii

Citind scrierile lui Emil M. Cioran (1911–1995), esti permanent pus in postura caraghioasa a copilului care vrea sa prinda, sub causul mainii sale, razele jucause reflectate de-o oglinda, pe care cineva, hatru, o misca intruna, de colo pana colo: ceea ce credeai ca ai „prins“ prin si sub greutatea lecturii tale nu mai este, sau este in alta parte, asa incat te trezesti, ca si copilul de adineauri, cu mana goala. Cioran este un autor greu de atata sens, el refuza lecturile si, orgolios si histrionic cum este orice mare creator, ne atrage involuntar in relecturi care, ca intr-un palimpsest, ne releva noi si noi intelesuri. Cartea de fata este o incercare meritorie de a prinde cateva raze si de a le darui celorlalti, poate mai putini norocosi. Avand saturatia ontologica a unui om revoltat, Cioran s-a situat aproape totdeauna in contra sau in raspar (a rebours) fata de tot ce s-a creat de la Adam incoace, un reformist radical nemultumit pana si de sinucidere, care va trebui, ea insasi, reformata. Boala si durerea sublimate in suferinta, insa cu determinatii metafizice, plictiseala, melancolia si mahnirea generate de un prea-plin existential trait pe liziera caderii in timp sunt stari negative care fecundeaza la Cioran, paradoxal, optimismul, increderea in valorile viului, chiar nevoia de Dumnezeu, finalmente: meditatia filosofica autentic moderna, validata universal. Ion Dur (profesor universitar de filosofie)