Titlul volumului e un adagiu latin “Dum spiro, spero”, adică „atȃta timp cȃt respir, înseamnă că sper.” Dar e la fel de adevărat că doar „dacă există speranță, există și viață”, dicton care stabilește locul și rolul speranței în existența ființei umane.
Dacă ne lipsește speranța, suntem condamnați să trăim episodic și fragmentar, nu vom avea șansa să înțelegem miracolul vieții, frumusețea ei fremătătoare, dar nici momentele dramatice la care suntem uneori supuși.
De altfel, în lirica Mariei Donan, Speranța e un motiv tematic central, perceput ca virtute teologală creștină, împreună cu Credința și Iubirea.
Credința lărgește nelimitat orizontul Speranței și face din Iubire, în oricare din ipostazele ei (iubirea divină sau omenească, fără de care nimic nu s-ar fi putut întemeia în lumea Viului) - o arzătoare dorință a sufletului de absolut, de idealitate pură.
În carte, Speranța traversează o scară a treptelor cu valoare de variațiuni pe aceeași temă centrală (dum spiro, spero; dum spero, amo; dum amo, vivo) din dorința, aproape de nestǎvilit, a eului liric de a urca spre adevărul propriei lui conștiințe artistice: Dum Vivo, Scribo.