Antreprenoriatul strategic

Nicoleta Cristache și Marian Nastase · 2023
de la 85.41 Lei · 3 oferte
Salvează ca: Salvată ca:
Salvează ca: Salvată ca:

Cel mai mic preț

Istoricul prețului

Descriere

Despre lucrare

Antreprenoriatul este un fenomen economic si social care prezinta o importanta tot mai mare pentru economia si societatea unei tari. Impactul acestuia asupra cresterii economice si bunastarii generale determina ca numerosi decidenti, atat din zona administratiei publice, cat si a mediului privat, sa acorde tot mai multa atentie acestei abordari.

Lucrarea isi propune sa initieze cititorii in lumea antreprenoriatului strategic, prezentand atat teoretic, cat si practic, numeroase aspecte esentiale menite sa informeze in mod corect si complet antreprenorii aspiranti, dar si persoanele interesate de lumea afacerilor in general.

Recomandat de specialisti

In zilele noastre, capacitatea de adaptare la schimbare si de stimulare a inovatiei reprezinta elemente cheie pentru a avea succes in lumea afacerilor. Antreprenorii sunt promotorii schimbarilor, cei care creeaza comunitati fizice si virtuale extrem de dinamice si care sunt dispusi sa-si asume riscuri in vederea obtinerii performantelor organizationale. Cartea „Antreprenoriatul strategic” este o lucrare moderna, care abordeaza intr-un mod inovativ o tema de mare actualitate, o paleta larga de aspecte provocatoare din lumea complexa a afacerilor, avand un puternic caracter de noutate si o ampla relevanta stiintifica. Elaborarea acestei lucrari are la baza rolul cheie al antreprenoriatului, in general, si al antreprenoriatului strategic, in special, si se inscrie in preocuparile autorilor de a le oferi cititorilor, intr-o maniera integrata, informatiile necesare pentru a se familiariza cu aspectele cheie din domeniul antreprenoriatului, antreprenoriatului strategic si antreprenoriatului social si pentru a identifica instrumentele manageriale de analiza pentru antreprenoriatul strategic, precum si strategiile antreprenoriale si modelele de afaceri necesare dezvoltarii sau demararii unei afaceri.

Cartea „Antreprenoriatul strategic” se adreseaza mai multor categorii de beneficiari, prezentand interes si utilitate ridicata atat la nivelul celor care au deja o afacere si urmaresc dezvoltarea ei, cat si in randul celor care isi doresc sa devina antreprenori, dar care nu s-au aventurat inca in a-si deschide propria afacere. In plus, informatiile prezentate in cadrul acestei carti pot fi utile si pot constitui un real suport informational si pentru cercetatorii si teoreticienii din domeniul antreprenoriatului, care pot identifica noi directii si posibilitati de cercetare pentru extinderea literaturii de specialitate. Totodata, aceasta lucrare poate contribui si la dezvoltarea educatiei antreprenoriale ce are un rol determinant in stimularea creativitatii, cresterea talentelor si dezvoltarea organizationala in cadrul initiativelor antreprenoriale. Antreprenori bine pregatiti, manageri si angajati competenti – toate acestea inseamna premise fundamentale pentru succesul firmelor, cu impact major asupra dezvoltarii economice si sociale nationale si internationale.

Prof. univ. dr. Ion Popa, Decan Facultatea de Management, Academia de Studii Economice din Bucuresti

Lucrarea „Antreprenoriatul strategic” apare intr-un moment oportun pentru mediul socio-economic romanesc, o perioada in care nevoia de informatii si cunostinte reprezinta cheia reusitelor personale si profesionale. Antreprenoriatul romanesc se afla intr-o perioada de tranzitie catre un antreprenoriat strategic bazat pe instrumente inovatoare, digitale, care sa se subsumeze unor ecosisteme. Antreprenoriatul romanesc are si el nevoie de propriii strategi, iar prin lucrarea de fata, cele doua personalitati marcante ale educatiei manageriale romanesti, domnul profesor Nastase Marian si doamna profesor Cristache Nicoleta, asaza reperele unei lucrari consistente si vizionare.

Florin Jianu, Presedinte Consiliul National al IMM-urilor din Romania Cartea publicata de Nicoleta Cristache si Marian Nastase prezinta, intr-o imbinare perfecta, antreprenoriatul strategic si managementul operational – daily operations – domenii „fierbinti” ale antreprenorului de succes. Publicatia reliefeaza excelenta activitatii autorilor de-a lungul carierei de o viata in domeniul studierii managementului organizatiilor si intreprinzatorilor pe plan national si international. Utilitatea acestei carti este prezentata prin abordarile moderne si analiza instrumentelor manageriale specifice activitatilor antreprenorilor. Prestigioasa este si integrarea transformarilor digitale in cadrul antreprenoriatul strategic, domenii foarte importante in afacerile internationale de succes. Sistemele antreprenorial, economic si financiar sunt analizate intr-o maniera realista si practic aplicativa, specifica firmelor competitive din Europa si America. Dupa numerosi ani de experienta universitara si in mediul afacerilor din Europa si SUA, recomand cu caldura cartea autorilor Nicoleta Cristache si Marian Nastase, pentru a fi utilizata in pregatirea antreprenorilor si managerilor, ca parte a succesului in mediul de afaceri.

Ovidiu Lucian Vatamanu, PhD Finance & Economics Professor Division of Business Administration Faculty Senate Secretary Notre Dame College Monte Ahuja College of Business, Cleveland State University Remarc abordarea originala a celor doi autori referitoare la antreprenoriatul strategic ca proces strategic de integrare de catre un intreprinzator a oportunitatilor de afaceri in demersul firmei sale, creand valoare pentru stakeholderii acesteia. Cei care studiaza cu atentie abordarile si instrumentele prezentate in acest volum vor putea descoperi, insa, ca o parte dintre aceste elemente au aplicabilitate nu doar in start-upuri sau firme din sectorul de IMM-uri, ci ele isi dovedesc utilitatea si in cadrul organizatiilor de mari dimensiuni, a acelora pe care le denumim organizatii antreprenoriale. Antreprenoriatul strategic devine o stare de spirit, un catalizator care poate genera energiile creative si constructive in dinamizarea organizatiilor si integrarea superioara a acestora in ecosistemele specifice. Cartea „Antreprenoriatul strategic” reprezinta o lucrare interesanta si utila pentru intreprinzatorii si managerii care isi propun dezvoltarea profitabila a afacerii lor, in conditiile unui mediu de afaceri incert, ambiguu, volatil si tot mai complex.

Prof. univ. emerit dr. Bibu Nicolae, Universitatea de Vest din Timisoara Cartea „Antreprenoriatul strategic” surprinde aspecte variate si complexe din peisajul economic actual, aflat intr-o continua schimbare. Fiecare capitol il poate face pe antreprenorul matur sau aflat la inceput sa reflecteze si sa caute cai si mijloace pentru a se adapta la aceasta schimbare. Autorii prezinta cursiv si elegant noi formule antreprenoriale care pot fi utile firmelor indiferent de dimensiune, vechimea pe piata sau domeniul de activitate. Un antreprenor trebuie sa inteleaga ca fara inovare, fara o viziune integratoare, fara strategie, fara curaj si pasiune, o afacere nu poate reusi.

Ali Yildirir, Presedinte Grande Gloria Production Economia actuala, care apeleaza la polaritatea competitiei, oferind de multe ori recompense non-etice firmelor care „speculeaza” oportunitati, este obligata sa treaca catre economia circulara sustenabila, care va premia creativitatea solutiilor economice etice si care devine singura cale care va face posibila compensarea dezechilibrelor actuale. Aceasta transformare nu mai poate fi conceputa decat prin multiplicarea interventiei creative a antreprenorilor educati si constienti de importanta strategica a misiunii lor. Este si va fi momentul sustinerii academice a antreprenorilor economiei circulare, cea care vine sa rezolve problemele grave si globale ale economiei mondiale. Iar prezenta lucrare este un sprijin concret si onest pentru acesti pasionati entuziasti inovatori, creatori de bunastare care sunt antreprenorii viitorului.

Un sincer „laudatio” autorilor! Cornel Vintila, Antreprenor in serie si profesor visiting

Detalii

Categorie
Business si economie / Antreprenoriat
Stiinte
Autor
Nicoleta Cristache, Marian Nastase
Editura
C.H. Beck, Universul Juridic
Anul publicării
2023
Limbă
Romana
Copertă
Brosata
Dimensiuni
170x240 mm
Pagini
332
Vezi mai mult

Mai multe cărți de Nicoleta Cristache și Marian Nastase